despre crini si alte răşini

Mi-a plăcut dezbaterea. Poate pentru simplul fapt că a scos în evidenţă şi alte opinii decât cele prefabricate ale lui Geoană, ori cele tupeist-dictatoriale ale lui băse. Băse e deja prăfuit. Şi a stat destul. Dacă ar fi avut ce să demonstreze o făcea în cei 5 ani. Mai vrea 5 ca să facă acelaşi lucru! Scuteşte-ne! Iar Geoană... e de plastic, scorţos şi neconvingător.
Nu ştiu cât e de curat crinul, dar se simţea nevoia unei astfel de prezenţe. M-am hotărât. Votez cu Crin!

iarasi despre bugetari

ma uimeste tacerea aceasta complice in interiorul ALINATEI BUGETARILOR, in privinta reducerii salariilor. Legea 329 ii trimite in concediu fara plata fortat, iar ei se grabesc sa o aplice, in loc sa protesteze. Pun o gramada de oameni in situatii dificile, iar liderii de sindicat pledeaza pentru aplicarea unei legi abuzive. Ce aveti fratilor? Va meritati soarta de umiliti si prapaditi ce sunteti! Ar trebui sa iesiti in strada! Sa protestati, sa va duceti la CEDO...Dar ce vorbesc eu?! Mamaliga romaneasca tot mamaliga! HALAL!

cheia sol

Mi-am adus aminte ca am fost căsătorit. Nu fac nici un fel de demonstratie de fortă sau de victimizare aici, dar nevastă-mea era o... Bine, si eu am fost un... Nu ne-am potrivit. Acuma ea e la al enşpelea iubit, iar eu sunt singur (acuma mă victimizez). Nu-mi plang de milă. Ma uit doar la viata mea si văd ca pe ici pe colo am cam scrântit-o. As putea să vorbesc urat despre femei. Ca să mă mai racoresc. Dar simt ca daca imi dau drumul la vorbe o sa fac o cruntă nedreptate si tot eu voi suferi. As putea sa vorbesc urat pe blog despre femei, sa repet tot ceea ce spun altii despre ele...sa ma razbun.Dar simt ca undeva este o fiinta dulce si sensibila, extraordinar de frumoasa si ma gandesc ca as rani-o.Stiu ca e cam ciudat ce simt, dar vreau sa fiu cat mai sincer cu mine insumi. Asa simt.

Iaşule, mândră cetate

oraşul meu freamătă. Zilele acestea de sărbătoare au un anume parfum, în care se simte adierea sfântă a mirului,aroma frunzelor ruginii şi aerul tare al toamnei. Am văzut şi oameni zâmbind. E lucru rar. Mi-au plăcut fetele-cum altfel- frumoase şi misterioase, purtând în ochi un strop de evlavie şi multe surâsuri cochete... Doamnele cu priviri calde, domnii serioşi, grijulii şi parcă desprinşi de realitate... Oraşul meu, pe care până nu demult îl consideram cam prafuit, iată acum a înflorit... Am devenit poet! Ce Chestie!

A fost odata...

În ciuda titlului, povestea aceasta e chiar adevărată. Am fost director de şcoală, într-un alt regim. Trei ani m-am zbătut şi am pus pe roate o şcoală care era cât pe ce să se prăbuşească. Apoi au venit alţii la putere şi şi-au dat seama că eu îi incomodam. Spuneam prea direct nişte lucruri care nu le conveneau.M-au dat afară cu surle şi trâmbiţe. Poate vreodată voi avea tăria să povestesc de-a fir a păr tot ce sunt în stare să facă cei ajunşi la putere, cum şterg pe jos cu oamenii, de parcă ar fi cârpe.I-am dat în judecată. Acum procesul este pe la CEDO. Am ieşit din sistem scârbit de ticăloşii. Acum mă descurc foarte bine pe cont propriu. Dar, vreau să spun că situaţia se repetă cu cei care sunt daţi afară acum, in masă, ca şi cum ar fi simple obiecte. E dezgustător ce se petrece.

greva din buget

Bugetarii fac greva.Cica. Parca i-ar pasa cuiva de niste oameni care au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu niste cersetori!

Neputinţele mele

Trăiesc un acut sentiment de neputinţă. Mă disperă nesimţirea politicienilor, în primul rând, nonsalanţa lor în a-şi recunoaşte greşelile şi a trece peste ele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă enervează la culme că sindicatele sunt corupte şi nu-şi fac datoria faţă de cei pe care îi reprezintă. Mă irită presa care răstoarnă vorbe peste vorbe, fără să doresacă să schimbe cu adevărat ceva.
Vorbeam zilele trecute cu fratele meu, călugăr la o mănăstire din Ardeal. I-am povestit neputinţele mele şi l-am văzut îngrijorat : "Andrei, mi-a zis, lasă-le încolo de griji! Cel mai important lucru e sa fii linstit. Ai să te îmbolnăveşti, dacă te afectează atât de mult prostia... "Dacă aş putea, le-aş lăsa, frate Mihail. Dar, oricât de mult aş fugi eu de ele, mă ajung din urmă.
...am început să mă lamentez ca o babă...NU MAI POOOT!