Trăiesc un acut sentiment de neputinţă. Mă disperă nesimţirea politicienilor, în primul rând, nonsalanţa lor în a-şi recunoaşte greşelile şi a trece peste ele ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă enervează la culme că sindicatele sunt corupte şi nu-şi fac datoria faţă de cei pe care îi reprezintă. Mă irită presa care răstoarnă vorbe peste vorbe, fără să doresacă să schimbe cu adevărat ceva.
Vorbeam zilele trecute cu fratele meu, călugăr la o mănăstire din Ardeal. I-am povestit neputinţele mele şi l-am văzut îngrijorat : "Andrei, mi-a zis, lasă-le încolo de griji! Cel mai important lucru e sa fii linstit. Ai să te îmbolnăveşti, dacă te afectează atât de mult prostia... "Dacă aş putea, le-aş lăsa, frate Mihail. Dar, oricât de mult aş fugi eu de ele, mă ajung din urmă.
...am început să mă lamentez ca o babă...NU MAI POOOT!
